Reglementările europene în ceea ce privește siguranța lifturilor au impus adoptarea a două noi standarde, EN 81-20 și EN 81-50, încă de la finalul anului 2014. Menirea principală a celor două regulamente presupune îmbunătățirea confortului și a accesibilității persoanelor care utilizează ca metodă de deplasare între etaje, acasă sau la locul de muncă, ascensoarele.

De asemenea, noile standarde, pe care și noi, cei de la MpIFMA, le aplicăm cu succes în proiectarea ascensoarelor, prevăd îmbunătățiri în ceea ce privește construirea și interfața clădirilor în raport cu utilizarea lifturilor. Ambele standarde au fost reglementate de către Comitetul European de Standardizare (CEN). Pentru a le înțelege mai bine, v-am pregătit mai jos toate detaliile referitoare la cele două reglementări adoptate la nivelul întregului continent.

interiorul panoului electric dintr-un lift
Sursa foto

Ce înseamnă, mai exact, reglementările pentru siguranța pasagerilor unui lift?

 

Standardele conțin o serie de cerințe, având ca scop principal îmbunătățirea siguranței pasagerilor care utilizează ascensoarele. Acestea conțin:

 

Mișcarea și viteza de deplasare a liftului:

  • protecția necesară împotriva riscului ca elevatorul să se deplaseze cu o viteză mai mare decat cea prevazuta;
  • măsuri de precauție în situațiile care impun salvarea utilizatorilor unui lift;
  • mecanism de protecție pentru atenuarea riscului ca ascensorul să nu se oprească.

 

Sistemul de detectare a obstacolelor între uși:

  • prevenirea închiderii ușilor unui lift dacă este detectată o obstrucție, în cazul nostru, un sistem de siguranță care sesizează dacă la închiderea ușilor ascensorului va exista un contact cu vreunul dintre pasageri sau alt obstacol, caz în care ușile nu se vor închide, pentru evitarea accidentelor;
  • mecanismul prevede utilizarea unei tehnologii cu mai multe fotocelule plasate pe toata înălțimea ușilor.

 

Protecție a pasagerilor prin blocarea ușilor:

  • prevenirea căderii pasagerilor blocați în lift, prin împiedicarea deschiderii ușilor din interior, atunci când ascensorul se află în afara zonei de deblocare, adică în dreptul vreunui etaj.

 

Materialele din care sunt fabricate lifturile:

  • podelele, pereții și tavanele lifturilor trebuie să fie fabricate din materiale încadrate în cerințele de clasificare a incendiilor, prevăzute de EN 13501-1;
  • clasificarea materialelor utilizate se referă la reacțiile pe care acestea le au, în contact cu fumul sau flăcările unui incendiu.

 

Puterea (forța) liftului:

  • ușile de palier și pereții liftului trebuie să îndeplinească anumite cerințe de rezistență actualizate;
  • pereții liftului trebuie să fie rezistenți la o forță echivalentă cu o persoană care se împinge împotriva lor;
  • pereții liftului, inclusiv cei din sticlă, trebuie să reziste la șocuri puternice, pentru a putea asigura integritatea structurii;
  • ușile liftului trebuie să includă elemente de susținere pentru menținerea panourilor ușilor în poziție în cazul în care alte elemente de ghidare cedează;
  • ușile trebuie să poată rezista unei forțe de impact echivalentă cu cea a unei persoane care se ciocnește cu ușa la viteza de rulare.

 

Sistemul de iluminare a liftului:

  • standardul impune niveluri de iluminare ridicate, atât în interiorul liftului, cât și in putul acestuia;
  • iluminarea liftului trebuie făcută cu un minim de 100 lux, nu cu 50 lux, cum era cazul până la adoptarea noilor prevederi;
  • sistemul de urgență trebuie să permită pentru cel puțin o oră iluminarea cu 5 lux, nu cu 1 W, cum a fost impus înainte;
  • sursa de lumină de urgență trebuie amplasată la o înălțime de un metru în centrul liftului, cât mai aproape de butoanele de urgență ale ascensorului.

 

Sistemul de evacuare în caz de urgență:

  • trapa de siguranță a acoperișului de ridicare trebuie să fie de 0,4 m x 0,5, capabilă să reziste la 300 N fără deformare permanentă de 1 mm și deformare elastică de 35 mm (minimum).

 

Toate aceste norme europene de securitate pentru construcție și instalarea ascensoarelor sunt aplicate întocmai și în proiectele semnate de către MpIFMA. Știm că siguranța utilizatorilor unui lift trebuie să stea pe primul loc, așa că ne preocupăm în permanență să asigurăm întreținerea și modernizarea ascensoarelor. Dacă vrei să montezi un ascensor, o scară sau un trotuar rulant, nu uita să ne contactezi!