bullet lifturi exterioare
Sursa foto

Ascensoarele fac parte din rutina noastră de zi cu zi de așa de mult timp încât ne este greu să ne imaginăm cum ar fi viața fără ele. Adevărul este că lifturile au o istorie destul de îndelungată, însă nu au funcționat mereu la fel ca astăzi. Ca orice tehnologie, și aceasta a evoluat foarte mult în decursul timpului. Îți prezentăm în acest articol o scurtă istorie a lifturilor, dar și modul în care vor arăta și vor funcționa pe viitor aceste dispozitive.

Cum funcționau primele ascensoare

Primul ascensor comercial a fost instalat în anul 1857, în magazinul Haughwout din New York, dar a fost scos din funcțiune după doar 3 ani, deoarece clienții se temeau să-l folosească. Acest ascensor montat într-o clădire cu 5 etaje era destul de lent, fiind acționat de un motor pe bază de abur.

Ulterior, primele ascensoare, care erau destul de scumpe, au fost montate în hotelurile de lux din Paris, New York și Londra. O contribuție importantă la această tehnologie a avut-o industriașul american Elisha Otis, care a conceput un sistem de frânare, pentru a preveni prăbușirea în gol a cabinei. Un mecanism special oprea imediat liftul, în cazul în care acesta depășea viteza de siguranță. Chiar și acum, sistemele de siguranță folosite se bazează pe acest mecanism.

Dacă primele lifturi erau foarte lente, funcționând cu ajutorul unui motor cu abur, după anii 1870 acestea au devenit mai rapide și au început să fie instalate și în marile clădiri de birouri. Acum apar primele lifturi hidraulice. Acestea au apărut înainte de ascensoarele electrice și sunt folosite și în prezent, fiind apreciate pentru mecanismul lor foarte sigur și silențios și pentru faptul că sunt mai ușor de reparat și întreținut.

Construirea de zgârie-nori și moda apartamentelor de lux stil penthouse au adus cu sine necesitatea unor lifturi și mai rapide, care să poată ajunge mai sus ca un ascensor hidraulic. Astfel au apărut lifturile electrice, care au început să fie folosite pe scară largă după anii 1920. Evoluția acestor sisteme de transport nu se oprește însă aici, pentru că marile companii producătoare de ascensoare au făcut deja primii pași spre lifturile conectate sau lifturile inteligente.

Ce sunt lifturile inteligente (connected lifts)

În prezent, conform datelor oficiale, în lume funcționează peste 12 milioane de ascensoare, acestea fiind folosite zilnic de aproximativ 1 miliard de oameni. Astfel, lifturile au devenit cele mai folosite mijloace de transport din lume. Ascensoarele moderne au depășit nivelul celor electrice sau hidraulice – deși acestea sunt folosite în continuare – și au ajuns la un alt nivel: lifturile inteligente, conectate la Internet of Things. Acestea sunt mult mai sigure, mai eficiente din punct de vedere al consumului de energie și pot transporta rapid mai multe persoane.

Tehnologia ascensoarelor inteligente presupune:

  • Conectare online – companiile care asigură mentenanța vor fi alertate imediat dacă apare o defecțiune și chiar vor ști dinainte că există un risc și trebuie să intervină. În acest fel, reparațiile sunt mult mai rapide și mai ieftine, pentru că multe probleme pot fi prevenite.
  • Stocare de date în Cloud – toate datele despre un anumit ascensor sunt stocate în Cloud, astfel încât pot fi accesate rapid de către tehnicieni, care primesc alerte pe telefonul mobil sau pe tabletă. Astfel, ei știu din timp ce piesă trebuie să schimbe și pot interveni chiar înainte ca liftul să se strice. De asemenea, firmele de mentenanță vor putea monitoriza permanent cât de rapid se deplasează liftul și dacă ușile de închid bine. Prin urmare, acest sistem inteligent și conectat înseamnă mai puține defecțiuni ale ascensoarelor, reparații mai rapide și mai eficiente, mai multă siguranță pentru utilizatori și o durată mai mare de viață pentru ascensoare. De asemenea, în multe cazuri tehnicienii pot face o evaluare a stării liftului și chiar anumite intervenții de la distanță, fără să mai fie nevoie să se deplaseze la fața locului.
  • Panou interactiv de control – pentru un confort sporit, unele ascensoare inteligente au panouri interactive, care asigură și divertisment în timpul călătoriei cu liftul.

Cum vor funcționa ascensoarele viitorului

Pe viitor, tehnologia va permite o mai bună conectare a lifturilor inteligente la IoT, astfel încât în următorii ani ascensoarele conectate vor deveni normă, nu vor mai fi considerate o inovație. Nu doar modul de mentenanță se va schimba însă, ci și modul de funcționare, de deplasare. Astfel, în curând vom putea folosi lifturi care nu au cabluri, ci sunt acționate de motoare liniare, care le împing într-o anumită direcție pe o șină magnetică, similară sistemului folosit la trenurile Maglev. Aceste ascensoare se vor putea deplasa atât vertical, cât și orizontal, de la stânga la dreapta sau pe diagonală.

Primul lift de acest fel a fost produs deja în anul 2017 și permite deplasarea mai multor cabine printr-un singur puț de lift. Sistemul asigură o deplasare mult mai rapidă, poate transporta mai mulți pasageri și, cel mai important, poate fi instalat într-o clădire mult mai înaltă, în timp ce limita actuală pentru un puț de lift este de numai 500 metri înălțime.

Este un pas important spre un sistem integrat de transport, care va face mult mai ușoară dezvoltarea orașelor inteligente. Un lift care se poate deplasa și orizontal va putea transporta persoane din hotel sau din blocul de locuințe direct în stațiile de metrou sau la gară sau va putea conecta diferite clădiri între ele. Oportunitățile sunt nenumărate, de aceea acest sistem va începe să fie tot mai folosit în clădirile foarte înalte, din marile orașe.

Rămâne de văzut care vor fi următoarele inovații în domeniul ascensoarelor și cât de mult ne vor schimba ele viața.